marți, 18 decembrie 2012

România, în Topul Mondial al Educației. Un privilegiu?

Cea mai mare companie educativă din lume a realizat un top al sistemelor de învățământ din 40 de țări dezvoltate. Despre poziția pe care o ocupă România în acest clasament și despre starea generală a sistemului educațional din țara noastră ne vorbește Violeta Lupu, National Franchise Manager Clever Children și doamna profesoară Virginia Brăescu.

România ocupă locul 32 din 40 într-un Top Mondial pe Educație în rândul statelor dezvoltate, realizat de firma Pearson, cea mai mare companie educativă din lume, care deține, printre altele, Financial Times și the Economy Group. ”Poziția României în clasamentul Topului Global al Educației este, în mod paradoxal, una privilegiată, deoarece România mediază întâlnirea tendințelor extreme, fiind totodată importator de educație antreprenorială, dar și exportator de top prin soluțiile de e-learning create de SIVECO și nu numai”, este de părere doamna profesoară Virgina Brăescu, membru fondator al Comunității de Advocacy și președinte al Centrului de Training, Consultanță și Mediere.

Cercetarea realizată de compania Pearson are la bază date privind nivelul educațional și de alfabetizare al țărilor, sumele de bani investite de guverne în sistemele de învățământ, vârstele la care copiii merg la școală, salariile profesorilor și instituțiile de învățământ preferate de elevii și studenții din țările respective.

De ce e Finlanda pe primul loc?
Primele cinci poziții ale clasamentului sunt ocupate de Finlanda, Coreea de Sud, Hong Kong, Japonia și Singapore. ”Secretul învățământului finlandez este că stimulează în principal gândirea creativă și critică înaintea memorizării mecanice. Orele de la școală sunt scurte, intense și foarte participative. În sistemul de învățământ finlandez, și nu numai, se acordă o importanță foarte mare dezvoltării emoționale a copiilor. Pe de altă parte, filozofia sistemului de învățământ asiatic, care are de asemenea rezultate excelente la nivel mondial, este total diferită de cea a europenilor. Concepțiile despre învățământ sunt total diferite, asiaticii punând mare accent pe memorizare și studiul intens și îndelungat, care acaparează în totalitate viața copiilor. Personal, admirația mea se îndreaptă către sistemul de învâțământ britanic și către cel irlandez pe care l-am studiat și aplicat la Clever Children, spune Violeta Lupu, National Franchise Manager Clever Children.

Marea Britanie, țară care reunește unele dintre cele mai prestigioase universități din lume: Oxford, Essex, Cardiff ș.a. ocupă poziția a șasea în top, în timp ce Statele Unite ale Americii, unde găsim de asemenea centre universitare cunoscute în toată lumea: Harvard, Yale, Princeton, Harvard, Darthmouth ș.a. se află pe locul 17 în clasamentul mondial al educației.
Cum putem îmbunătăți sistemul educațional din România?
În ultimii ani sistemul de învățământ din România a fost marcat de o multitudine de transformări, reforme și înnoiri pentru a deschide porțile sistemului formal de învățământ. Două dintre programele care s-au bucurat de succes sunt ”Școala Altfel” (prima săptămână din aprilie) și Zilele Educației Nonformale (28-29 septembrie).

Violeta Lupu consideră că sistemul educațional din țara noastră se va îndrepta spre rezultatele dorite atunci când atitudinea pe care o are societatea față de educație se va schimba considerabil și în momentul în care Guvernul va aoca un procent cât mai mare din PIB pentru reforma învățământului. ”Propunerile elevilor, ale părinților și ale cadrelor didactice deopotrivă au în vedere descongestionarea programei școlare și acordarea unei noi dimensiuni procesului de învățare. Din cele relatate de elevii și părinții cu care am intrat în contact în ultimii cinci ani prin prisma cursurilor de dezvoltare personală pe care le organizăm la Clever Children, dorința comuna este ca sistemul educational să fie mai puțin rigid și teoretizat și să cuprindă mai multe ore de instruire aplicată, care să le dea elevilor o altă perspectivă asupra societății și care să le permită cultivarea propriului talent și a aptitudinilor dezvoltate pe parcursul anilor de școală.”

Doamna profesoară Virginia Brăescu propune și promovează prin intermediul programului educațional global, procesual și integrativ SMILE 21+ (Strategii de Mediere pentru Inovație și Leadership în Educația pentru sănătate, pace, responsabilitate socială și dezvoltare durabilă) modelul sociodidacticii. ”Modelul arată cum anume poate fi pusă în practică, în contextul socio-cultural și politic din România și în acord cu recomandările Uniunii Europene, o nouă paradigmă a educației sociale, prin facilitarea networking-ului și parteneriatelor stabilite între diferiții actori sociali, pentru negocierea didacticior specifice în câmpul educațional, în contexte de viață, altele decât cele formale”, explică doamna Virginia Brăescu.

(E.C.)
Sursa articolului: http://franchising.info.ro/compania-mea/364/romania-topul-mondial-al-educatiei-un-privilegiu/