Motto: "Adevărata călătorie a descoperirii nu înseamnă a căuta
tărâmuri noi, ci a vedea cu ochi noi. (Marcel Proust)
Rezumat: Interesul în creştere al tinerei generaţii din
România şi nu numai pentru artele marţiale ne motivează să ne punem câteva
întrebări referitoare la legăturile profunde care se stabilesc între tehnicile
şi stilurile diferitelor abordări din artele marţiale şi patternurile
comportamentale care există la fiecare persoană la nivel subconştient şi care
fac posibilă această paradigmă în plin avânt în plan social. Afirmându-se tot
mai mult ca o disciplină hibrid, la graniţă cu filozofia, antropologia culturală,
psihologia aplicată, medierea conflictelor şi noile terapii umaniste, artele
marţiale concură la o teorie integrată, însă niciodată completă a fiinţei
umane, atrăgând şi surprinzând totodată prin diversitatea stilurilor, dinamica
gândirii şi a mişcărilor exterioare spectaculoase, precum şi prin împlinirea
trebuinţelor umane de securitate, de apartenenţă la un grup social, de
leadership, de dezvoltare personală şi spiritualitate.
Concepte cheie: psihologie aplicată, medierea conflictelor, arte
marţiale, tradiţie, inovaţie, stare de bine subiectiv, stare de flux,
psihologia personalităţii
Puncte comune în artele marţiale, medierea
conflictelor şi abordările psihosomatice
Artele marţiale, medierea conflictelor şi
abordările psihosomatice ţin de psihologia umaniastă (bioenergie, analiza
tranzacţională, teoria şi terapia Gestalt, rebirth, non-directivitate, analiză
primară, sofrologie, etc) au în comun o anumită „filozofie” de viaţă, o
concepţie despre om care permite fiecărei persoane să-şi dezvolte şi să-şi
sporească potenţialităţile, să-şi îmbogăţească experienţele, să creeze relaţii
mai intense şi mai armonioase. Nu există în artele marţiale, medierea
conflictelor şi nici în psihologia umanistă o delimitare marcantă între impact
terapeutic, dezvoltare personală, rezolvarea de probleme şi tehnici de
creativitate şi exprimare verbală şi/sau corporală.
Un alt punct comun artelor marţiale, medierii
conflictelor şi noilor abordări terapeutice ţine de aspectul cantitativ şi
unitar totodată. Numărul foarte mare de metode psihoterapeutice, de domenii de
aplicabilitate ale medierii conflictelor şi de stiluri de autoapărare cuprinse
în artele marţiale confirmă principiul comun al unităţii în diversitate, care
ţine atât de tehnici cât şi de calea spirituală aleasă pentru împlinirea în
viaţă şi desăvârşirea personală.
La un alt nivel de înţelegere, dacă terapia ajută
adesea la regăsirea mecanismelor pierdute sau refulate ale unei creşteri
sănătoase, artele marţiale şi medierea conflictelor intra şi interpersonale
echilibrează sistemul energetic şi ajută la întărirea sistemului imunitar,
contribuind la menţinerea unei bune stări generale de sănătate. Când sunt
practicate cu regulariate, artele marţiale şi comunicarea relaţională pot
preveni conflictele şi bolile, optimizând starea de bine, armonizând relaţiile
şi prelungind viaţa. Astfel şi adesea fără o înţelegere raţională, practicanţii
artelor marţiale reuşesc să-şi rezolve problemele de viaţă asemenea persoanelor
care fac apel la serviciile unui mediator sau ale unui psihoterapeut pentru a
fi sprijiniţi în procesele de conştientizare, spargerea şi depăşirea
tiparelor cognitive negative, prin reajustarea hărţilor mentale conflictuale,
resemnificarea experienţelor trăite şi învăţarea contextuală pentru desprinderea
de dependenţă, empowerment şi (re)dobândirea autonomiei, graţie unei
corecte integrări a gândurilor, emoţiilor şi atitudinilor personale în prezent.
Referinţa la corp, la organele de simţ
(respiraţia, văzul, auzul, atingerea, percepţiile musculare şi viscerale) şi la
sistemul psihomotor (încărcare-tensiune-descărcare-relaxare) este un alt punct
de întâlnire al somatoterapiilor cu artele marţiale, dar şi cu proiecţiile şi
procesul Gestalt de satisfacere a unei nevoi prin conștientizarea propriilor
emoţii, gânduri şi sentimente în context, ceea ce face posibilă revenirea
la „aici şi acum”, nu ca o stare, ci ca un „proces” în curs.[1] Este
aportul major al terapiei Gestalt, care pregăteaşte terenul pentru dezvoltarea
personală şi încununează toate celelalte puncte comune ale artelor marţiale,
managementului conflictelor şi somatoterapiilor în general: exprimarea liberă
verbală şi corporală, catharsis-ul (sau amplificarea emoţională), trezirea
conştiinţei dinamice, integrarea, schimbarea comportamentului,
respiraţia, destinderea musculară, ţipătul. (cf. Dr. André
Moreau, 2007)[2]
Psihanaliza şi Gestalt-ismul sunt sursele
fundamentale ale psihologiei proiective. Cu toate că-şi are rădăcinile în
psihanaliză şi teoria Gestalt, psihologia proiectivă are o funcţie mediatoare
pentru că:
1. Pe de o parte, se diferenţiază net de alte
metode de explorare a personalităţii şi de management al conflictelor (cf. Ana
Anastasi, 1988) prin:[3]
- faptul că subiectul nu este
niciodată conştient de semnificaţia psihologică a răspunsului său;
- multitudinea răspunsurilor
posibile la un singur stimul dat;
- necesitatea de a ţine cont în
interpretarea unui element comportamental de alte elemente ale aceluiaşi
comportament, participarea contextului la interpretare fiind impusă de
faptul că, în principiu, un anumit răspuns nu are o semnificaţie univocă.
2. Pe de altă parte, stabileşte legături cu
psihologia personalităţii, psihopatologia şi psihiatria,
psihodiagnosticul psihometric, psihologia cuplului, psihologia copilului,
psihologia artei etc.
Cu ajutorul testelor proiective pot fi
descoperite:
- particularităţile psihice ale persoanei,
- starea sa afectivă,
- constelaţia sa motivaţională,
- conflictele psihice,
- orientarea valorică şi atitudinea sa faţă de
probleme şi situaţiile conflictuale.
Primul care a
scos în evidenţă valoarea psihologică a proiecţiei a fost Sigmund Freud. Marile
rezistenţe la schimbare identificate de Freud, părintele psihanalizei, sunt: introiecţia,
proiecţia, confluenţa, retroflexia şi deflexia. În psihanaliză, „rezistenţa
la schimbare este tratată într-o manieră energetică”[4] şi
reprezintă un obstacol la interpretările psihanalistului, „care ar fi
susceptibile să faciliteze trezirea conştiinţei refulărilor şi transferurilor
sale, beneficiilor secundare ale bolii sale.”[5]
Spre deosebire
de psihanaliză, alte teorii terapeutice şi medierea conflictelor sunt
construite în jurul conceptului de informaţie şi au o altă perspectivă asupra
rezistenţei la schimbare.[6] Rezistenţele
identificate de Freud au fost preluate de terapia Gestalt (Perls, Polster şi
mai ales Ginger) şi practica medierii cu unele diferenţe majore. Originea lor
nu mai este căutată exclusiv în copilăria timpurie şi nu mai prezintă deloc
interes. În Gestalt şi medierea conflictelor se pune accentul pe ce se întâmplă
„aici şi acum”, pe procesul de satisfacere a unei nevoi. Perls, creatorul
terapiei Gestalt, era convins că „metoda Gestalt este prea bună pentru
a fi folosită numai pentru bolnavi”. Gestalt este mai mult decât o
terapie, Gestalt este o filozofie de viaţă pentru că permite explorarea,
confruntarea, verificarea proiecţiilor şi reajustarea hărţilor mentale, adică
dezvoltarea personală şi evoluţia spirituală. (cf. Dr. André Moreau, Op. cit.,
2003)
În ce priveşte
ţinta schimbării terapeutice, psihanaliza acordă prioritate hărţii considerând
că schimbarea comportamentală se va produce ca urmare a insight-ului,
înţelegerii, clarificării. Medierea conflictelor şi psihoterapiile scurte, de
orientare strategică şi sistemică, demarează prin prescrierea de schimbări mici
la nivelul comportamentelor sau schimbări la nivelul teritoriului, care vor fi
urmate de alte schimbări ale modului în care persoana percepe realitatea sau
schimbări la nivelul hărţii. (cf. Ion Dafinoiu, Op. cit., 2001) [7]
Tradiţie şi inovaţie în medierea conflictelor şi
artele marţiale
Medierea
conflictelor şi artele marţiale se bucură de tot mai multă consideraţie, chiar
dacă cei care le practică nu ştiu prea bine ce înseamnă artele marţiale şi a
face o mediere. Tendinţele din prezent, dar şi cele viitoare în medierea
conflictelor şi artele marţiale sunt influenţate de trecut. Dacă înţelegem
legătura artelor marţiale şi a medierii conflictelor cu trecutul prin
recunoaşterea, respectarea şi păstrarea tradiţiei ca ansamblu de valori,
credinţe, afecte şi patternuri comportamentale constituite în cadrul unei
comunităţi sociale şi transmise din generaţie în generaţie, atunci putem
înţelege sensul mediator al trecutului în prezent, rezultat din corecta punere
în relaţie a tradiţiei cu inovaţia. Păstrarea legăturii cu trecutul prin
tradiţie este primordială din punct de vedere psihologic, deoarece astfel sunt
satisfăcute nevoile umane înnăscute de securitate, apartenenţă şi
predictibilitate cu rol foarte important în păstrarea sănătăţii psihice şi
fizice, precum şi pentru integrarea sistemică a personalităţii, ca urmare a
procesului de dezvoltare personală, ce presupune atingerea unor niveluri
superioare de înţelegere a lumii şi a comportamentului uman.
Stilurile
maeştrilor în artele marţiale şi ale mediatorilor în managementul conflictelor
sunt schimbǎtoare ca moda care vine şi pleacǎ. Ataşamentul de metodele clasice,
tradiţionale, poate fi sursǎ de conflict şi cauzǎ pentru inadaptare în
contextul societăţii actuale. Pentru ca o strategie de mediere sau de
autoapărare sǎ fie eficientǎ este nevoie de tehnicǎ şi de abilitatea de a
şti cum sǎ o foloseşti într-un anumit context. O strategie utilizatǎ cu succes
în relaţia cu o persoanǎ nu dǎ aceleaşi rezultate în relaţie cu o altǎ
persoanǎ. Arta mediatorului şi/sau a maestrului în artele marţiale constǎ în
capacitatea de punere în practicǎ a competenţelor transversale de adaptare
creativǎ în plan personal, interpersonal şi profesional, competenţe care ţin de
dezvoltarea sa personalǎ şi optimizarea profesionalǎ. Perspectiva sistemicǎ,
procesuală şi integrativă este posibilă datoritǎ punerii în relaţie a ideilor,
cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor nou dobândite pentru a se
cristaliza în competenţe ce permit accesul la înţelegeri la alt nivel a teoriei
şi practicii medierii şi/sau artelor marţiale.
Considerăm
aşadar integrarea sistemică a personalităţii mediatorului, psihoterapeutului
sau a maestrului în artele marţiale ca fiind tendinţa corectoare în domeniile
variate şi fragmentate ale psihologiei, medierii conflictelor şi artelor
marţiale. Astfel, aplicaţiile psihologiei în medierea conflictelor şi artele
marţiale îşi fac tot mai mult simţite beneficiile pentru transformarea
personală pozitivă. Beneficiile aplicaţiilor psihologiei sunt tot mai evidente,
atât în dezvoltarea artelor marţiale ca disciplină sportivă olimpică, cât şi în
impactul medierii conflictelor asupra sănătăţii, respectului de sine superior
şi stării de bine subiectiv.
Meditaţia,
tehnicile mentale şi de respiraţie promovate de şcolile tradiţionale de arte
marţiale contribuie la o mai bună coordonare minte-corp, la un simţ al
disciplinei şi la formarea respectului de sine superior, care este „cea
mai sintetică componentă a atitudinii faţă de sine şi, implicit, a
personalităţii.” (Ion Radu Tomşa, 2008) Procesul educativ de construire
a respectului de sine şi afirmare cu încredere a personalităţii poate fi
înţeles ca un proces de ridicare progresivă pe treptele conştiinţei, un proces
de medieri cognitive succesive pentru desprinderea de dependenţă şi dobândirea
unui „sistem imunitar al conştiinţei” (Nathaniel Branden,
2008) care asigurǎ starea de bine subiectiv pe termen lung.
O cercetare
recentǎ, desfǎşuratǎ în cadrul Institutului Român de Psihoterapie Integrativǎ
(IRPI), distinge între obiectiv şi subiectiv în abordarea stǎrii de bine în
psihoterapia integrativǎ, evidenţiind concluzia majoritǎţii cercetǎtorilor
asupra complexitǎţii şi caracterului dinamic al acestui concept. Activitǎţile
de documentare efectuate de autorii studiului despre cercetǎrile anterioare
privind starea de bine subiectiv au condus la o viziune globalǎ şi sinteticǎ
asupra conceptului, prin identificarea principalelor sale dimensiuni şi
componente din definiţiile date de alţi autori (componenta cognitivǎ,
dezvoltarea personalǎ şi evoluţia de-a lungul vieţii, stilul de viaţǎ şi
relaţia cu mediul, relaţiile pozitive cu ceilalţi, echilibrul afectiv) şi
înţelegerea importanţei conceptului de „locus of control” (LOC),
promovat de Rotter şi teoreticienii învǎţǎrii sociale, pentru a defini „modul
specific al unui individ de a percepe legǎtura dintre propriul sǎu comportament
şi întǎririle (reinforcements) pe care le oferǎ mediul”. Rezultatele
cercetǎrilor au relevat concluzia comunǎ cǎ „internaliştii sunt
superiori externaliştilor pe toate planurile [...] mai activi,
mai alerţi, mai eficienţi în manipularea elementelor din mediul lor de viaţǎ,
mai eficienţi în utilizarea informaţiilor, mai senzitivi, superiori în privinţa
proceselor cognitive, cu o mai bunǎ abilitate în rezolvarea problemelor în
situaţii de incertitudine.” [8]
Zâmbetul natural
este indicele fiziologic al stǎrii de bine subiectiv şi al armoniei cerebrale
(Schreiber, 2004), semnul unei integrǎri reuşite a instinctelor şi a
gândurilor, a emoţionalului şi a cognitivului, pentru coordonarea a ceea ce
este simplu (ca organizare) cu ceea ce este complex (ca formă). Psihologul
Adrian Nuţǎ intuieşte că acest tip de funcţionare are legatură cu „starea
de flux.” (cf. Mai mult de 10% - Unitatea verticală a
creierului, 2007). O persoanǎ atinge starea de flux când „scopurile
sunt clare, reacţiile – relevante, iar provocǎrile şi abilitǎţile
se aflǎ în concordanţǎ” (Mihaly Csikszentmihalyi, 2007), pentru cǎ îşi
investeşte toatǎ energia psihicǎ şi atenţia devine ordonatǎ.
Activitǎţile de
tip flux sunt cele în care ne implicǎm în totalitate pentru cǎ ne fac plǎcere
şi ne oferǎ sentimentul de viaţǎ intensǎ. Starea de bine obţinutǎ în urma
experienţelor de tip flux conduce la o gândire complexǎ şi creşterea nivelului
de conştiinţǎ. Spre deosebire de alte stǎri de bine pe care le experimentǎm,
starea de flux ne face sǎ ne simţim mai puternici şi încrezǎtori cǎ putem fi excelenţi
şi fericiţi prin noi înşine, fǎrǎ a mai fi dependenţi de circumstanţele
exterioare favorabile. Obţinerea performanţei şi atingerea
excelenţei în orice domeniu de activitate, deci şi în practica medierii
conflictelor şi a artelor marţiale, presupune acţiune focalizată şi
refocalizarea atenţiei în mod dirijat.
Alţi autori
(Daniel Reid, 2005) disting între „mintea de Foc” sau „mintea emoţiilor”
şi „mintea de Apă” sau „mintea voinţei”. Dacă „mintea de Foc” îşi are locul în
inimă, fiind în legătură cu cele cinci simţuri şi reacţionând la jocul constant
al percepţiilor, „mintea de Apă” are acces direct la înţelepciunea infinită şi
conştientizarea spiritului promordial, preluând comanda sistemului uman şi
orientând energia umană în concordanţă cu legile universale ale înţelepciunii
şi compasiunii, contribuind la stăpânirea orgoliului personal sau a dorinţelor
egoiste cu ajutorul voinţei, în scopul de a hrăni conştiinţa şi de a permite
spiritului/minţii, prin alchimie internă, să controleze energia/respiraţia şi
aceasta să controleze, la rândul său, esenţa/corpul pentru a proteja sănătatea,
a prelungi viaţa şi a stimula conştiinţa.
[1] Cf.
Revista Somatothérapies et somatologie, nr. 5, ianuarie, 1990,
Articolul Y a-t-il un ou des processus (somato) – thérapeutiques de
base?, autor dr. André Moreau din Belgia, pp. 39 - 41
[2] Vezi Dr. André
Moreau (2007), Psihoterapie, metode și tehnici, editura Trei,
București; Traducerea cărții din limba franceză de Virginia – Smărăndița
Brăescu
[3] Vezi Irina Anca Tănăsescu (2008), Introducere
în tehnicile proiective, editura Argument,
Bucureşti
[4] Cf. Ion
Dafinoiu, Elemente de psihoterapie integrativă, Polirom, 2001,
p.42
[5] cf. André Moreau, Vivre
ma vie ici et maintenant. La Gestalt-thérapie, chemin de vie, ed.
Nauwelaerts – Belgique et Frison-Roche, Paris-France, 2003 (traducerea carții
în limba română de Virginia – Smarandița Brăescu, editura Trei, 2005)
[6] Vezi Ion
Dafinoiu, Elemente de psihoterapie integrativă, Polirom, 2001
[7] Cf. Ion
Dafinoiu, Elemente de psihoterapie integrativă, Polirom, 2001,
p.19 -20
[8] În vol. Al XVII-lea Congres European de Psihoterapie. Criza:
Schimbare şi Provocare, 2010, ed. Trei, Bucureşti; Articolul Obiectiv şi
subiectiv în abordarea stǎrii de bine în psihoterapia integrativǎ; Prof. univ.
dr Ruxandra Rǎşcanu, Mara Priceputu şi Viorel Paşca, pp. 247 – 266
Bibliografie:
Branden, Nathaniel (2008), The Six
Pillars of Self- Esteem, Cei şase stâlpi ai încrederii
în sine (trad.rom.), Editura Amsta Publishing, București
Brăescu Virginia – Smărăndiţa, Aplicaţii
ale psihologiei în artele marţiale, Secţiunea
Poster, lucrările Conferinţei Naţionale de Arte Marţiale, ediţia a II
a, Cluj Napoca
Csikszentmihalyi, M (2007), Starea de
flux, Editura Curtea Veche, Bucureşti
Moreau, A. (2005, a), Viaţa mea
aici şi acum. Gestalt terapia, drumul vieţii, Editura Trei,
Bucureşti
Moreau, A. (2007, b), Psihoterapie.
Metode si tehnici, Editura Trei, Bucureşti
Morin, E. (2005), Introduction à la
pensée complexe, Paris, éditions du Seuil
Nuţă, A. (2007), Mai mult de 10 % -
Unitatea verticală a creierului, Editura SPER, Bucureşti
Reid, D. (2005), Qi Gong, Manual de
iniţiere, Editura Polirom, Iaşi
Solomon, M. (1985), Timpul, Editura
Albatros, Bucureşti
Tănăsescu Irina Anca, Introducere în
tehnicile proiective, Editura Argument, Bucureşti
Tomsa, I. R. (2008), Psihologia
personalităţii şi Legenda personală, Editura Argument,
Bucureşti
Vol. Al
XVII-lea Congres European de Psihoterapie. Criza: Schimbare şi
Provocare, 2010, Editura Trei, Bucureşti
Pagini web:
Virginia Brăescu©Medierea integrativă
.jpg)
