luni, 26 decembrie 2011

Medierea culturala integrativa si educatia interculturala (2)

Dupa slujba de Craciun la Biserica din Casin, oficiata de preot Marius Cojocaru, am asistat la un concert de colinde oferit comunitatii de mediatorul cultural Geanina Ghiuta din Italia, artista Gabriela Comaneci si corurile de copii de la Casin si Onesti. 

miercuri, 21 decembrie 2011

Comunitatea de Advocacy - Audiere publica

ONEŞTI – 21 decembrie 2011, Comunicat de presă 
 Audierea Publică cu tema “Transparenţa alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local pentru societatea civilă”
COALIŢIA DE LOBBY ŞI ADVOCACY ONEŞTI, cu susţinerea tehnică a Academiei de Advocacy – Timişoara a organizat marţi, 20 decembrie 2011, ora 16:30, la sediul Filialei Cozânzeana a Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” Oneşti, Bacău, o audiere publică pe tema transparenţei alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local pentru societatea civilă. Audierea publică a fost al doilea eveniment ce face parte din ciclul de consultări publice pe subiectul „Vizibilitatea ONG-urilor şi transparenţa alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local”.
Audierea publică a oferit reprezentanţilor grupurilor de interese din Oneşti, la care s-au raliat ONG-uri din Bacău, Adjud, Şebeş şi Alba, un cadru transparent în exprimarea opiniilor vis-a-vis de modul în care procedurile actuale de alocare a fondurilor nerambursabile de la bugetul local sunt suficient de transparente, respectiv cum ne asigurăm că ele nu conduc la atribuiri netransparente şi preferenţiale. În cadrul audierii publice, reprezentanţii Asociaţiei Pro DemocraţiaDl. Prof. Constantin Stăcescu a propus realizarea unei proceduri cadru, standardizate, de atribuire a finanţărilor nerambursabile de la bugetul local, ca fiind necesară pentru asigurarea egalităţii de şanse şi acces la finanari a tuturor entităţilor private neguvernamentale. În completare, Dl. Prof. Liviu Neagoe a propus pentru transparentizare a se avea în vedere, pe de o parte, să se asigure popularizarea cât mai largă a metodologiei, programele şi proiectele să fie de interes public local, iar acordarea finanţărilor să se realizeze în două sesiuni pe an, clar stabilite, iar pe de altă parte să fie dovedită capacitatea organizatorică şi funcţională a beneficiarului finanţării.
Acestea sunt doar două opinii colectate în cadrul audierii publice din 20 decembrie 2011 pe tema transparenţei alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local pentru societatea civilă. Cu acest prilej, au fost depuse 18 depoziţii scrise din partea următorilor: Alina Ionescu (doctorand), Dediu Nicolae (mediator), Fundaţia „Împreună pe Calea Vieţii”Asociaţia “Amicii Colegiului Petru Poni”, Asociaţia Pro Democraţia – Clubul Oneşti, Clubul Montan “REFUGIUL Oneşti”, Asociaţia “Binecuvântaţi Copiii”, Asociaţia ,,Bucuria celor necăjiţi” Oneşti, Grupul de Iniţiativă Civică şi Alternativă Locală Oneşti, Asociaţia de Tineret ONESTIN, Clubul BIKE MOTION Oneşti, Asociaţia Clubul de Turism Montan Şandru-Oneşti, Asociaţia “Sunetul Muzicii” Sebeş, Liga Scriitorilor Români Filiala Alba, Centrul  Regional  de  Mediere  Bacău, Asociaţia „Casa Noastră Comună”, Grupul Social Civic Oneşti şi Fonoca Simona Diana (voluntar) şi 6 depoziţii verbale.Lista persoanelor care au prezentat depoziţii şi conţinutul integral al acestora, pot fi consultate pe adresa web:http://comunitateadeadvocacy.wordpress.com.
Comisia de experţi, formată din: Prof. MIHAIL DUMACHE – expert sociologie şi politici publice; Dl. PETRU DONE – jurnalist, expert relaţii publice şi comunicare de masă; Prof. MIHAELA COJOCARU – Specialist comunicare, Asociaţia pentru Educaţie şi Formare Bacău, şi Mediator MARIANA ANGHELUŢĂ-BRATU – Cabinet Individual de Psihologie, va analiza toate depoziţiile depuse şi va efectua un raport sinteză, care cuprinde prelucrarea tuturor punctelor de vedere depuse de martori, toate opiniile colectate din mass media ulterior audierii publice, sugestii şi recomandări. Toate documentele scrise depuse de martori se vor regăsi în anexa acestui raport. Rezultatele se vor face cunoscute, ulterior evenimentului, printr-o conferinţă de presă, publicaţia sinteză fiind transmisă martorilor, factorilor de decizie şi mass-mediei.
COALIŢIA DE LOBBY ŞI ADVOCACY ONEŞTI,
Informaţii suplimentare:
Lobby-ist: Gaman Cătălin: 0740899991;
Comunicator: Brăescu Virginia-Smărăndiţa: 0740367379;

luni, 19 decembrie 2011

Entitati private si ONG-uri in rol de Organisme Intermediare

Perspectivele teritoriului Uniunii Europene si instrumentele de implementare a politicii de coeziune in perioada 2014-2020 au fost discutate joi, 15 decembrie, in cadrul Conferintei Coeziune teritoriala si competitivitate in contextul Strategiei Europa 2020 - Contributii nationale la dezbaterea europeana privind conceptul de coeziune teritoriala, organizata de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, in colaborare cu Ministerul Afacerilor Europene.

Perioada de programare 2014-2020 aduce o serie de noutati pentru statele membre ale Uniunii Europene, cele mai importante fiind:
  • concentrarea fondurilor pe cele 11 obiective tematice si prioritati de dezvoltare ale Strategiei Europa 2020;
  • impunerea unor conditionalitati statelor membre pentru accesarea si cheltuirea fondurilor comunitare;
  • programarea intr-un singur document strategic la nivel european – Cadrul Strategic Comun;
  • introducerea la nivelul fiecarui stat membru a unui cadru unic de implementare a instrumentelor structurale, printr-un contract de parteneriat cu Comisia Europeana;
  • introducerea unor programe operationale multi-fond;
  • delegarea atributiilor de implementare a instrumentelor Politicii de Coeziune catre administratiile locale, ONG-uri sau alte entitati.

Leonard Orban, Ministrul Afacerilor Europene, a subliniat ca exercitiul financiar 2014-2020 va fi o oportunitate majora pentru Romania, cheltuirea fondurilor comunitare fiind un instrument de crestere economica si de aducere a unui spor de competitivitate. Experienta exercitiului financiar curent va fi un atu in pregatirea pentru perioada financiara 2014-2020, care va incepe cu elaborarea in prima parte a anului 2012 a documentului “Cadrul Strategic de Dezvoltare a Romaniei pe perioada 2014-2020”. Acesta va incorpora directiile nationale de dezvoltare ale Romaniei si va reprezenta un punct de plecare pentru cresterea economica a Romaniei. 

Ministrul Orban a evidentiat si importanta dezvoltarii unui contract de parteneriat intre Comisia Europeana si statele membre, care va defini modul in care vor fi structurate programele operationale si care va presupune o consultare cat mai larga cu actorii guvernamentali, non-guvernamentali si intreaga societate civila. 

Totodata, Leonard Orban s-a referit la limitarile inca prezente in sistemul de gestiune al fondurilor comunitare si care tin de cadrul institutional, solicitand solutii inovatoare, in care sa fie angrenati actori din mediul privat, ca intermediari intre autoritatile de management si beneficiarifondurilor structurale si care sa se implice activ in mecanismul gestiunii fondurilor. 

In privinta noilor propuneri legislative privind politica de coeziune pentru perioada 2014-2020, Tomas Hannel, profesor la Universitatea Tehnica din Helsinki, a facut referire la introducerea regiunilor de tranzitie, cu un PIB/loc intre 75 si 90% din media europeana. Dl. Hannel a evidentiat necesitatea concentrarii sprijinului financiar in regiunile mai putin dezvoltate si regiunile de tranzitie, propunerea fiind favorabila Romaniei, ale carei regiuni se incadreaza in categoria celor mai putin dezvoltate, exceptie facand regiunea Bucuresti Ilfov, considerata regiune de tranzitie. 

Abordarea integrata a actiunilor structurale in perspective viitoarei perioade de programare a fost adusa in discutie si de Irina Nichifor, expert la Directia Generala – ACIS din cadrul MAEur, care a facut referire la una dintre cele mai importante schimbari si anume finantarea multi-fond a programelor operationale in perioada 2014-2020.

Pentru mai multe detalii privind noutatile perioadei de programare 2014-2020, click aici. 

Anamaria Ravar
www.fonduri-structurale.ro 

duminică, 18 decembrie 2011

Promovarea românismului in spatiul dintre Prut şi Nistru

Asociatia Pro Basarabia si Bucovina si Asociatia Centrul de Training, Consultanta si Mediere Onesti au mediat înfrăţirea şcolilor din comuna Caşin, jud. Bacău, România, şi satul Ruseni, Raion Edineţ, Republica Moldova, cu sprijinul d-lui inginer Constantin Rusanovschi, preşedintele filialei Pan Halippa a Asociaţiei Pro Basarabia si Bucovina, al partenerilor de advocacy, şi colaborarea directorilor, prof. Virginia - Smarandita Braescu şi prof. Vladimir Zara.


Vizita delegaţiei din România la Gimnaziul Ruseni a avut loc in perioada 16 – 18 decembrie 2011. Directorii celor două şcoli au încheiat un protocol de colaborare pentru a promova românismul în spaţiul dintre Prut şi Nistru, în parteneriat cu Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovina şi partenerii de advocacy. 



Iniţierea, proiectarea,  organizarea şi desfăşurarea de proiecte culturale şi educaţionale în rândul copiilor, tinerilor şi adulţilor este sprijinită de partenerii de advocacy care fac donaţii în cărţi, organizează spectacole, cursuri, tabere şi şcoli de vară pentru elevii şi cadrele didactice din România şi Republica Moldova. 



La Direcţia Generală Raională Învăţământ, Tineret şi Sport Edineţ, delegaţia din România a fost primită de inspector şcolar Galina Musteaţă.

Colaborarea instituţiilor partenere se va face în cadrul unor proiecte educationale şi prosociale având ca scop promovarea valorilor spirituale româneşti şi universale în ţară şi în străinătate, precum şi integrarea responsabilităţii sociale în proiectele proprii. 





Copiii din Ruseni mai beneficiaza de tabere de vara in Romania ce le sunt oferite cu sprijinul Departamentului Romanilor de Pretutindeni.

Pe termen lung, se urmăreşte formarea unor reţele de solidaritate şi cooperare locală, naţională şi internaţională, prin iniţierea şi derularea de programe între instituţii, organizaţii şi asociaţii culturale, confesionale, profesionale, economice, turistice, universităţi şi institute de cercetare ştiinţifică.



 



joi, 15 decembrie 2011

INVITAŢIE AUDIERE PUBLICĂ: “Transparenţa alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local pentru societatea civilă”

COALIŢIA DE LOBBY ŞI ADVOCACY ONEŞTI, având suportul tehnic al Academiei de Advocacype procedura audierii publice, organizează o consultare a societăţii civile locale pentru identificarea unor soluţii de transparentizare a alocării de fonduri nerambursabile de la bugetul local către sectorul ONG, începând cu anul 2012.

Audierea publică “Transparenţa alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local către societatea civilă prin ONG-urile locale” oferă oportunitatea tuturor celor interesaţi de a-şi exprima, în scris, opinii şi soluţii argumentate cu privire la tematica audierii publice:
  • În ce măsură răspunde Strategia de dezvoltare locală a municipiului Oneşti  2012 – 2022 priorităţilor şi nevoilor de finanţare ale ONG-urilor oneştene?
  • Sunt procedurile actuale de alocare a fondurilor nerambursabile de la bugetul local suficient de transparente?
  • Cum ne asigurăm că nu conduc la atribuiri netransparente şi preferenţiale?
Acestea sunt câteva din tematicile audierii publice. Pentru toţi cei interesaţi să participe şi să se implice în audierea publică, iniţiatorii pun la dispoziţie motivaţia audierii publice, o minimă bibliografie, precum şi procedura, regulamentul şi formularul de înregistrare al audierii publice, la adresa web:http://comunitateadeadvocacy.wordpress.com.

Depoziţia trebuie să fie însoţită de formularul de participare în care veţi specifica dacă doriţi să o susţineţi verbal în cadrul audierii publice.  Depoziţia nu poate depăşi două pagini şi trebuie susţinută în maxim trei minute.

Vă rugăm să trimiteţi depoziţiile dvs. scrise la adresa la adresa de mail:comunitateadeadvocacy@gmail.com până la data de 19 decembrie 2011, orele 16.00.

Audierea publică este al doilea eveniment ce face parte dintr-un ciclu de consultări publice pe subiectul „Vizibilitatea ONG-urilor şi transparenţa alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local”.  

La audierea publică vor participa reprezentanţi ai administraţiei publice locale, reprezentanți mass-media, politicieni locali, reprezentanţi ai ONG-urilor locale active și reprezentanți ai diverselor grupuri de interese. De asemenea, vor participa şi specialişti din domeniile sociologie şi politici publice, relaţii publice şi comunicare din judeţul Bacău, care vor forma Comisia de Experţi.

Audierea publică din ziua de marţi, 20 decembrie 2011, între orele 16.30 – 18.30, va avea loc la Filiala Cozânzeana a Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” din Oneşti, lângă Libraria „Magic Print”, Bd. Republicii, nr. 43, parter, Oneşti, Bacău.


Vă mulţumim!
COALIŢIA DE LOBBY ŞI ADVOCACY ONEŞTI,

Despre COALIŢIA DE LOBBY ŞI ADVOCACY ONEŞTI
Informaţii suplimentare:
Lobby-ist: Gaman Cătălin: 0740899991;
Comunicator: Brăescu Virginia-Smărăndiţa: 0740367379;

Consiliul de mediere - Conferinta Nationala a Mediatorilor 2011 (1)

Conferinta Nationala a Mediatorilor 2011, organizata de Consiliul de Mediere in data de 15 decembrie, a avut loc la Rin Grand Hotel Bucuresti si a avut ca tema „Consiliul de mediere – responsabilitati si perspective”


Conferinta a reunit, timp de cateva ore, mediatori si formatori in mediere din Romania, precum si invitati din partea institutiilor cu care Consiliul de mediere a colaborat si a desfasurat proiecte in parteneriat, in scopul atingerii obiectivelor strategice.




Evenimentul a avut doua obiective principale: 

  1. Prezentarea bilantului activitatii desfasurate de membrii Consiliului de Mediere pana in prezent;
  2. Prezentarea mediatorilor alesi in Consiliul de Mediere pentru perioada 2011 – 2013.



Tema propusa de organizatori pentru editia din acest an a Conferintei Nationale a Mediatorilor - Consiliul de mediere – responsabilitati si perspective – s-a dorit a fi o invitatie la reflectie si asumare totodata a responsabilitatilor ce revin membrilor Consiliului de Mediere in urmatorul mandat.

Centrul Regional de Mediere Bacau (CRMB) a fost reprezentat la conferinta de mediatorii Robert - Ionut Chiriac, Virginia - Smarandita Braescu si Catalin Gaman, membri in noul Consiliu director al CRMB.


Virginia Braescu©Medierea integrativa 

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Mircea Eliade – L’Homme ‘Total’

COMUNICAT DE PRESĂ

ONG-URILE ONESTENE FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU PROVOCĂRILE LUI 2012

COALIŢIA DE LOBBY ŞI ADVOCACY ONEŞTI a organizat miercuri, 07 decembrie 2011, conferinţa „Vizibilitatea ONG-urilor şi transparenţa alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local”.

CONFERINTA ONG-URILOR LOCALE Evenimentul, organizat în fosta sală de şedinţe a Consiliului local Oneşti, a reunit numeroşi reprezentanţi ai ONG-urilor active din municipiul Oneşti, oferindu-le posibilitatea de a identifica problemele de finanţare comune organizaţiilor locale şi de a propune soluţii la acestea.

CONFERINTA ONG-URILOR LOCALE

Dezbaterile au pornit de la un pachet de ghiduri de finanţare pentru anul 2012, aprobate prin Hotărâri ale Consiliului Local Oneşti, adoptate în cursul anului 2011,  care nu oferă acces la finanţare în mod egal tuturor ONG-urilor, indiferent de domeniul în care activează, identificându-se lipsa reglementării finanţării pentru următoarele domenii: social şi culte.

CONFERINTA ONG-URILOR LOCALE  Participanţii au identificat necesitatea realizării unei audieri publice în cadrul căreia orice persoană implicată şi activă din societatea civilă este invitată să îşi exprime punctul de vedere şi să ofere soluţii de îmbunătăţire a reglementărilor locale privind acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local şi a criteriilor de transparenţă în alocarea acestor fonduri.
CONFERINTA ONG-URILOR LOCALE
De asemenea, o altă prioritate evidenţiată a fost necesitatea creşterii gradului de vizibilitate al sectorului nonprofit prin promovarea şi popularizarea organizaţiilor nonguvernamentale şi a proiectelor proprii în cadrul unui „Ghid al ONG-urilor” .
CONFERINTA ONG-URILOR LOCALE
COMUNITATEA DE LOBBY ŞI ADVOCACY ONEŞTI este un parteneriat încheiat între ONG-urile locale care sprijină demersurile societăţii civile în amendarea politicilor publice relevante, încurajează participarea membrilor comunităţii şi a întreprinzătorilor privaţi la elaborarea deciziei publice, în scopul consolidării sistemului de democraţie participativă.


 Echipa Coaliţiei de Lobby şi Advocacy Oneşti

CONFERINŢA ONG-urilor locale! COMUNITATEA DE ADVOCACY

http://comunitateadeadvocacy.wordpress.com/

luni, 5 decembrie 2011

COMUNICAT DE PRESA

CENTRUL REGIONAL DE MEDIERE BACĂUÎn ziua de 03 decembrie 2011, ora 11:00, în municipiul Bacău, str. Oituz nr. 17,  judeţul Bacău, a avut loc Adunarea Generală a Asociaţilor CENTRULUI REGIONAL DE MEDIERE BACĂU, asociaţia profesională reprezentativă a mediatorilor din judeţul Bacău.

În cadul şedinţei, mediatorii din judeţul Bacău au hotărât în unanimitate modificarea statutului CENTRULUI REGIONAL DE MEDIERE BACĂU, prelungind mandatul membrilor Consiliului Director şi a cenzorului de la 1 an la 4 ani.

Cu aceeaşi ocazie, la conducerea CENTRULUI REGIONAL DE MEDIERE BACĂU a fost aleasă în majoritate o nouă echipă de conducere pentru un mandat de 4 ani, încrederea fiind acordată mediatorilor:
1. PREŞEDINTE: Mediator Robert-Ionuţ CHIRIAC;
2. PRIM-VICEPREŞEDINTE: Mediator Cătălin GAMAN;
3. PRIM-VICEPREŞEDINTE: Mediator Virginia Smărăndiţa BRĂESCU;
4. VICEPREŞEDINTE: Mediator Vasile CRISTIA;
5. SECRETAR: Mediator av. Florentin-Constantin GRĂDINARU.

Echipa de conducere a CENTRULUI REGIONAL DE MEDIERE BACĂU şi-a manifestat voinţa de contribui accentuat la popularizarea medierii în România, la dezvoltarea asociaţiei profesionale prin parteneriate în ţară şi în străinătate, organizarea de programe şi activităţi specifice de instruire şi perfecţionare a mediatorilor din judeţul Bacău, la promovarea şi dezvoltarea tehnicilor de mediere, la amendarea legislaţiei cu privire la mediere şi organizarea profesiei de mediator, precum şi la îmbunătăţirea Standardelor de formare în domeniul medierii.

Informarea gratuită a justiţiabililor cu privire la mediere, dacă litigiul în care se află poate fi soluţionat pe calea medierii, ce presupune procedura propriu-zisă a medierii, informaţii privind costurile, cum pot alege un mediator şi orice alte elemente necesare pentru ca părţile să poată lua decizii, pentru a soluţiona litigiul pe cale amiabilă, ce se desfăşoară în prezent în cadrul Biroului de Informare la Judecătoria Bacău va continua şi va fi extinsă la toate instanţele din judeţul Bacău.

Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare la sediul CENTRULUI REGIONAL DE MEDIERE BACĂU din municipiul Bacău, str. Oituz nr. 17, etaj 2, judeţul Bacău, tel. 0234.582429, 0744.658.016, e-mail: secretariatacrmb@yahoo.com sau pe site-ul asociaţiei http://mediatoribacau.ro.

PREŞEDINTE,
Mediator  Robert-Ionuţ CHIRIAC

CONFERINŢA ONG - URILOR LOCALE

CONFERINŢA ONG-urilor locale! 

COALIŢIA DE LOBBY ŞI ADVOCACY ONEŞTI
vă invită la
CONFERINŢA ONG - URILOR 
           

 Stimaţi colegi, colaboratori şi parteneri din sectorul ONG,

Vă invităm la o discuţie cu tema „Vizibilitatea ONG-urilor şi problemele de interes municipal pentru transparenţa alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local”.

Vă asteptăm cu prăjiturele, o cană de ceai cald sau de cafea la Primăria veche, str.Poştei, nr.1, la parter, în fosta sală de şedinţe a consiliului local, în ziua de miercuri, 07 decembrie 2011, ora 18:00

Răspunsurile şi propunerile reprezentanţilor ONG-urilor active din Oneşti vor sta la baza demersurilor privind organizarea unei audieri publice în data de marţi, 20 decembrie 2011, de către Coaliţia de lobby şi advocacy Oneşti, cu tema „Transparenţa alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local pentru societatea civilă”, la sediul Filialei Cozânzeana a Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” Onesti, lângă libraria Magic Print. Vor participa reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Oneşti, ai instituţiilor administraţiei publice locale, cadre didactice şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mediului asociativ din Oneşti, precum şi personalităţi implicate în viaţa civică a Oneştiului.

In cadrul Conferinţei ONG-urilor din 07 decembrie 2011 va fi prezentată STRATEGIA DE DEZVOLTARE A MUNICIPIULUI ONEŞTI 2012-2022, care a fost adoptată în unanimitate în şedinţa Consiliului local din 30 noiembrie 2011, şi vor fi dezbătute problemele de interes municipal identificate de Comunitatea de advocacy „Oneşti altfel”, precum şi propunerile invitaţilor.

Agenda evenimentului

17:30 – 18:00 Înregistrarea participanţilor

18:00 – 18:30 Prezentarea participanţilor şi a proiectelor organizaţiilor pe care le reprezintă

18:30 – 18:45 Prezentarea „Ghidului ONG-urilor”

18:45 – 19:00 Informare privind sursele de finanţare locale şi naţionale

19.00 – 19.15 Informare cu privire la audierea publică cu tema „Transparenţa alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local pentru societatea civilă”

19.15 – 19.30 Completarea formularelor de înregistrare

Pentru ca organizaţia dvs. să devină vizibilă în baza de date „Ghidul ONG-urilor” şi pentru a fi luată în evidenţă pe lângă Primăria Oneşti, ne-ar fi util dacă a­ţi completa, înainte de 07 decembrie 2011, cele două formulare ataşate şi ni le-aţi trimite completate pe adresa comunitateadeadvocacy@gmail.com, împreună cu numele şi prenumele persoanelor desemnate pentru a reprezenta organizaţia dvs. la Conferinţa ONG-urilor.

            Pentru asigurarea unei bune organizări, rugăm să ne confirmaţi participarea până la data de 7 decembrie 2011, ora 11.00.

Contact: Ne găsiţi pe http://comunitateadeadvocacy.wordpress.com şi pe Facebook la adresa: http://www.facebook.com/events/156186281149497/

 VǍ AŞTEPTǍM ALǍTURI DE NOI !
COALIŢIA DE LOBBY ŞI ADVOCACY ONEŞTI

miercuri, 23 noiembrie 2011

CONFERINTA “MEDIEREA APROAPE DE TINE!”

AGENDA
CONFERINTEI “MEDIEREA APROAPE DE TINE!”

Uniunea Centrelor de Mediere din Romania, partener al Federal Mediation and Conciliation Service, Washington D.C., U.S.A., impreuna cu Institutul Diplomatic Roman, organizeaza Conferinta “Medierea Aproape de Tine!” care va avea loc duminica 4 decembrie 2011 in Bucuresti, Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir, Splaiul Independentei nr. 176, sect. 4, intre orele 10:00 a.m. – 17:00 p.m.

Conferinta are drept obiective uniformizarea practicii si stabilirea unor standarde profesioniste in practica medierii din Romania, consolidarea calitatii pregatirii in domeniul medierii prin dobandirea de tehnici prezentate de formatori cu experienta din S.U.A., precum si practica si promovarea medierii la nivel international.

Temele de discutii din cadrul Conferintei vor cuprinde:

1. Modalitati de promovare a mediatorilor, identitatea profesiei
2. Interactiuni sociale si etica profesionistului mediator
3. Bune practici internationale in mediere
4. Medierea diplomatica

In cadrul Conferintei se vor inmana primele certificari internationale catre mediatorii romani la finalizarea cursului de pregatire in tehnici avansate de mediere organizat de Federal Mediation and Conciliation Service U.S.A. si F.M.M.M. Romania.
La eveniment sunt invitati mediatori si participanti din partea institutiilor centrale ale statului, ambasade, cat si organizatii internationale de prestigiu din ADR.

Pe langa reprezentantii Federal Mediation and Conciliation Service, Washington D.C., respectiv dna Eileen B. Hoffman si dna Linda I. Lazarus, invitatii au fost transmise Administratiei Prezidentiale, dlui Mark Gitenstein - ambasadorul S.U.A. la Bucuresti, U.N.D.P. Romania, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Justitiei, Casei Regale Romane, Consiliului Superior al Magistraturii din Romania, G.E.M.M.E. Romania (Asociatia Magistratilor Europeni care Sustin Medierea), alte ambasade si institutii centrale, personalitati ale vietii publice.

Mediatorii care participă la acest eveniment vor achita o taxă de participare, în sumă de 50 lei/persoană; participarea la acest eveniment va fi creditată cu puncte de formare profesională continuă. Confirmarea participării la acest eveniment se face până la data de 01 decembrie 2011, la una din urmatoarele adrese de e-mail: office@ucmro.roflorentina.stanescu@info-medieri.ro, sau telefonic la numarul 0745.136.637.

Mugur Mitroi
Presedinte al Uniunii Centrelor de Mediere din Romania